E putin eronat titlul avand in vedere ca a trecut deja o saptamana. In orice caz, sentimentul care descrie cel mai bine starea pe care am avut-o in ultima saptamana este melancolia. Inca de cand am plecat din Bucuresti am inceput sa realizez cat de dor mi-a fost de orasul meu, de casa mea, de familia si prietenii mei.
Poate cuvintele de mai sus nu sunt indeajuns ca sa intelegeti, motiv pentru care va voi spune o mica poveste.
A fost odata un ceas de perete. Acest ceas mi-a oferit multe dureri de cap, la propriu. De fiecare data cand era intuneric pe hol si ma indreptam vijelios spre usa camerei mele, in speranta ca voi nimeri clanta, ceasul aflat strategic la inaltimea capului meu mi se opunea...tare. Cu timpul m-am invatat sa il ocolesc. Cativa ani mai tarziu ceasul a disparut dar ticul a ramas. In seara in care am ajuns acasa am observat ca m-am dezobisnuit sa ma feresc de ceasul meu imaginar. M-a cuprins un sentiment de tristete pe care nu pot sa il descriu. Daca un lucru atat de mic a avut un efect atat de mare, va imaginati ca lucrurile cu adevarat importante dor...tare.
Sper ca ati prins ideea. Sentimentul acesta este cu adevarat puternic, motiv pentru care ii voi oferi propria lui eticheta.
2 comentarii:
chiar e intaia noapte de vacanta.. si tu esti iar la bucuresti, si eu am ochelarii mei roz 8->
si e frumos ce ai scris :*
prima zi e frumoasa,te bucuri ca ai scapat de scoaal,dar zilele urmatoare sunt mai grele,eu incep sa ma gandesc la"nemurirea sufletului"din lipsa de ocupatie dar atunci scot caietul de chimie si imi dau seama ca am motive pt a fi vesela
Trimiteți un comentariu