Drumul

Mâine, e începutul sfârșitului. Nu vă speriați, nu vine sfârșitul lumii, ci doar a unor frânturi din viața mea. Mâine e primul pas către o altă eră, festivitatea de premiere. Începe numărătoarea inversă către sfârșitul facultății. Este drept că în același timp am ajuns și la sfârșitul altor cărări. Cărări care, începuseră să pară atât de familiare încât nu aș mai fi căutat altele, aș fi mers tot înainte până când timpul s-ar fi oprit.
Mă menajez cu gândul că sfârșitul unor cărări mă vor împinge spre alte poteci. Unele vor fi anevoioase ca escaladarea unui munte, altele vor fi ca mângâierea unei brize ușoare de mare în zile toride de vară. Sper că pe parcursul lor voi avea parte de lucrul care-mi lipsește cel mai mult momentan, fericirea.

Pentru că nu destinația contează, ci...

Please insert title here.

Obișnuiam să am gânduri pline de speranță.
Mintea mea e plină de nonsensuri
ca un câmp de luptă plin de leșuri.
În juru-mi, culorile, de mult nu mai au nuanță,
totul e scăldat în sângele ideilor de-odinioară.
Nu mă mai pot aștepta ca rănile să nu mai doară
cum nu mă pot aștepta ca soarele să nu răsară,
oricât de mult aș vrea ca totu-n ceață, aievea să dispară.

tine

Întorc capul atunci când văd culoarea verde. Nu mai pot să dorm pe partea stânga a vre-unui pat. Am două tricouri care-mi plac, pe care nu voi mai putea vreodată să le port. La înot nu voi mai putea merge fără să contaminez apa cu-ale mele lacrimi, căci ochelarii nu voi putea să îi mai țin la ochi. Muzică nu va mai suna niciodată la fel prin căștile mele. Facebook-ul a devenit doar o altă modalitate de a mă tortura singur, așa c-am renunțat la el. Yams sau Yahtzee nu voi mai juca vreodată.

Am parte de zile bune, și am parte de zile rele, dar în ambele cazuri mintea mea nu e departe de...

Adăugare ulterioară:

Nu pot respira când sunt îmbrățișat.

Adevărul

E un lucru urât de spus, și foarte egoist din partea mea dar trebuie să îl spun: cel mai tare doare să știu că e fericită. Nu vă închipuiți cât de mult mă urăsc pentru ceea ce am spus, dar ăsta e adevărul.

Homecoming

În opinia mea, o persoană își dorește cel mai mult să își așterne sentimentele pe foaie atunci când suferă, și credeți-mă, n-am mai suferit de ceva timp, la fel de mult ca acum. Chiar dacă în timpul zilei pot trece de multe ori ca normal, uneori chiar prea dornic să-mi trăiesc viața, atunci când seara se lasă, atunci când rămân doar cu gândurile mele, atunci mi-e cel mai greu.
Nu știu dacă ați fost puși în situația de a folosi autosugestia, dar vă spun că e foarte dificil să vă convingeți să credeți un lucru, când toată ființa voastră râvnește la cu totul altceva. Simt că mă mint. Totuși sunt incapabil să fac altceva. Faptul că am scris aici, fără să știu dacă va citi cineva sau nu, mă face să mă simt oarecum mai ușor.
Dacă ar săpa în inima mea acum, minerii ar fi extrem de triști și supărați pe mine, pentru că dacă odată ar fi dat peste aur, diamante, petrol, bucurie sau triste, un sentiment sau orice alt lucru care ar inspira vreun sentiment, acum ar da doar de piatră, și știm cu toții ce iese din piatră seacă...
Aș fi vrut ca postul meu de revenire să fie într-o notă mai veselă, dar așa cum mă mint eu, vă puteți minți și voi: fiecare pas contează, fie el înainte, fie el înapoi.