The end

O lacrimă pentru cele nespuse, o lacrimă pentru cele spuse fără rost, o lacrimă pentru zilele apuse, o lacrimă pentru că-s prost.
Am stat mult şi bine până m-am decis ce să scriu în acest post, dar deşi gânduri au fost multe, n-am avut destule cuvinte ca să vă spun care au fost acelea. Oricum nu aţi fi înţeles sau aţi fi dat alt sens celor spuse de mine, şi ca să nu mai fie confuzie am să vă lămuresc de pe acum că acesta va fi cel din urmă post al meu. Ar mai fi multe de scris însă va trebui să le citiţi în altă parte.
Vă salut pe toţi şi ca ultim sfat vă spun doar atât: fiţi mai buni şi mai înţelepţi!

Rafael Iosif

Îmi place mirosul primei zile de primăvară, (atunci când s-au topit căcații de câine și sunt proaspeți)

îmi plac gutuile, (pentru că sunt dulci la început și apoi îți dai seama că sunt acre, la fel ca viața)

îmi place să îmi aranjez bara de marcaje(bookmarks) de fiecare dată când îmi reinstalez windowsul, (asta ca să vă dea o impresie generală la cât de palpitantă este viața mea)

îmi place să alerg în picioarele goale prin iarba proaspătă, (atunci când mă duc în alte țări, că în România nu am voie)

îmi place când mă uit în oglindă și am impresia că arăt bine, (deseori e aburită oglinda sau nu am ochelarii pe ochi)

îmi place cum îmi stă părul după ce fac duș, (din păcate părul nu are aceeași părere despre mine)

îmi place să mă joc pe telefon când stau confortabil pe closet deși îmi amorțesc picioarele până termin jocul, (vă dați seama cu câtă nerăbdare îmi doresc să mă ridic și să mă întorc la viața reală dacă îmi obstrucționez intenționat venele din picioare și risc pierderea functiei motorii pentru o perioadă îndelungată)

îmi place să joc solitaire, (altceva mai complicat îmi este greu să învăț)

îmi place să mă trezesc dimineață să mă duc la școală, (cred că-i prima glumă bună pe care am făcut-o săptămâna asta)

îmi plac primele două albume ale lui Bitză, (nu am eu nici o vină că celelalte nu sunt la fel de bune)

îmi plac femeile, (în special cele care deși mă vedeau nu au știut de existența mea până pe la 18 ani, nu că mi-ar fi dat vreo atenție după; și aș dori să le mulțumesc pe această cale pentru că mi-au dat ocazia să îmi dezvolt puterea creativă)

îmi place să îmi aduc aminte cu drag de tinerețe, (sunt singurele momente când sunt fericit)

îmi plac glumele bune, (păcat că nu pot să spun niciuna)

îmi place mirosul lucrurilor noi, (din acest motiv nu îmi cumpăr niciodata nimic nou)

îmi place să sparg balonașele de la folia de împachetat, (un alt fel de recreare și de a demonstra abilitățile cognitive)

îmi plac caii, (pur și simplu n-am ce să spun rău despre ei)

îmi plac filmele bune, (o repercusiune a faptului că îmi plac femeile și am avut timp suficient să reflectez singur asupra acestei chestiuni),

îmi place să fiu ironic.

P.S.: Datorită dezgustului meu față de societatea în care trăim și lipsa totală de interes față de cele interesante am creat un alter ego care să mă scape de plictiseală și să mă amuze, dar care acum amenință să preia controlul. Acest individ este cunoscut sub pseudonimul Rafael Iosif și nu îi este frică să spună ce gândește, de fapt, ce gândesc, după cum vedeți în postul acesta pe care și-a permis să îl completeze fără permisiunea mea. Dacă mă vedeți pe stradă, evitați-mă ca nu cumva să dați peste Iosif.

Şi...

Mă uit cu jind la pereţii camerei mele, pereţi care m-au adăpostit, pereţi pe care i-am mânjit, copil fiind, şi tot aceeaşi pereţi pe care i-am văruit când am crescut. Mă uit la ei şi îmi mai apare, din când în când, un zâmbet în colţul gurii şi mă întreb când au trecut anii, când s-au scurs zilele. Şi îmi amintesc cu drag de momentele stupide, rele, nebuneşti şi bune totodată şi mi-e atât de greu să părăsesc acea cameră şi tot atât de greu sa mă întorc, pentru că ştiu că va trebui să plec încăodată.

Şi mă trezesc în camera mea de cămin, noaptea sau dimineaţa, că nu îmi pot da seama ce e, unde câinii latră continuu, unde frigiderul porneşte regulat, fără să mă întrebe dacă mi-e bine sau mi-e rău şi mă întorc pe partea opusă cu speranţa că nu se va mai auzi.

Închid ochii şi mă trezesc.

Popo(r)ul român

Într-o ţară în care nivelul civilizaţiei şi culturii naţionale creşte cu viteza melcului şchiop,
într-o ţară din care nici Chuck Norris nu a scăpat (după cum spune un bun prieten de-al meu, care a auzit la zeppelin),
într-o ţară în care volumul manelelor din casele unora multiplicat cu numărul de litri de bere îngurgitat de poporul român este egal cu numărul banilor neimpozitaţi câştigaţi de manelişti pe la nunţi şi botezuri iar printr-o ironie a sorţii, egal cu un sfert din suma furată de la bugetul de stat,
într-o ţară în care numărul casionurilor împărţit la numărul preoţilor care chiar respectă ceea ce predică este egal cu numărul oamenilor cinstiţi şi cu de două ori mai mult decât numărul parlamentarilor treji,
într-o ţară în care doar o treime din absolvenţi lucrează în domeniul facultăţii pe care au absolvit-o
...într-o ţară ca asta ne-am născut, am crescut, am învăţat să apreciem alte lucruri decât cele menţionate mai sus şi
...dacă e să murim, pământul cărei ţări e mai bine de fertilizat decât ţărâna din care ne-am înălţat?

Eşti om?!?

Am auzit de foarte multe ori expresia: "Eşti un animal!" emisă şi recepţionată ca o jignire şi nu înţeleg de ce. A venit vreodată o vacă la tine şi ţi-a spus cât de prost eşti? Ţi-a lătrat vreodată un câine că ar prefera să micţioneze pe tine în loc de roata maşinii tale dacă nu îi dai o gură din Big Mac-ul tău din care obişnuieşti să înfuleci cu atâta lăcomie? Câte înjurături ai primit din partea pisicii vecinului pentru că ai călcat-o de atâtea ori pe coadă?
Nu cred că e o jignire, ba din potrivă un compliment, cu atât mai mult acum că suntem mai îndepărtaţi şi mai stingheriţi de frumuseţile naturii şi de necuvântătoare. Adevărata insultă este: "Eşti om!"
Eşti om, şi nu poţi fi mai mult de atât. Eşti doar un om, laş, ipocrit, lipsit de credinţă, principii, demnitate şi onoare. Eşti om iar asta îţi este scuza, vina şi totodată pedeapsa ta. Eşti om, doar...

Băltoaca

De obicei când merg, ţin capul în pământ,
dar mai ridic un ochi, din când în când,
şi sper s-apuc măcar odată
să văd o faţă ce mi-e dragă.
În schimb, nu văd decât străini,
cu ochii goi, răi şi meschini.
Ce s-a întâmplat cu lumea-ntreagă,
când nu mai poţi să mergi pe stradă,
fără să calci în vreo băltoacă?

Tu ce-ai visat azi noapte?

Eu, aseară, am visat că plâng. Primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit a fost să verific dacă e udă perna de lacrimile mele. Dacă mă intrebi de ce plângeam în vis, nu ştiu să îţi răspund. În schimb pot să spun că m-am simţit uşurat, de parcă toate problemele, grijile nu mai apăsau asupra mea. Păcat că m-am trezit şi am realizat că a fost doar un vis. E trist când îţi dai seama că doreşti să nu te mai trezeşti dintr-un vis, pentru că acel vis nu va putea ajunge niciodată realitate.